Warning: Creating default object from empty value in /home/rilo2496/public_html/wp-content/plugins/cleaner-gallery/cleaner-gallery.php on line 84
Crosetatul. Terminologie si tehnici de baza | ILoveHandmade.ro ®

aboneaza-te la RSS Feed

calatorie Romania

Wednesday, December 13, 2017

Crosetatul. Terminologie si tehnici de baza

Adaugat de ILoveHandmade.ro ® in 12/07/2011

Se gasesc multe articole sau tutoriale despre crosetat, dar din pacate acestora le lipsesc notiunile de baza. Daca nu esti cunoscator al acestei tehnici nu poti sa aplici tot ce ti se descrie. De aceea impreuna cu Madalina Mihalcea, ne-am propus ca dupa acest articol, oricine doreste sa croseteze, sa poata cauta un model (pattern) pe internet si sa se apuce imediat de lucru.

Un al doilea motiv care a determinat-o pe Madalina sa realizeze acest articol, este faptul ca nu se gaseste aproape nimic despre crosetat in limba romana, iar incepatorilor sau celor care nu cunosc limba engleza le este extrem de greu si, de multe ori, sunt descurajati. In tutorial veti regasi intre paranteze rotunde denumirea in engleza si intre paranteze drepte prescurtarea denumirii, folosita in instructiunile modelelor.

Sa incepem! Trebuie sa pornim la drum cu ideea ca este foarte simplu. Doar de ceva mai multa rabdare ai nevoie. Sunt 7 termeni, respectiv tipuri de ochiuri. Putini, nu-i asa? Da, si ce este si mai incurajator e faptul ca, prin combinarea lor, obtinem nenumarate modele.

Mai intai se pune firul pe degete cum se vede in prima imagine. Firul vine pe sub degetul mic, il infasoara o data, apoi pe sub degetele inelar si mijlociu, dupa care pe deasupra aratatorului.

O alta varianta, pe care eu o gasesc mai comoda, dar pentru care nu am gasit imagine este urmatoarea: firul vine pe deasupra degetului mic, fara a-l mai infasura, trece pe sub inelar si mijlociu, apoi pe deasupra aratatorului si pe acesta din urma se incolaceste o data. Mie mi se pare ca asa pot controla mai bine tensiunea firului. Incercati ambele variante si vedeti cand va simtiti mai confortabil.

Primul dintre ochiuri este ochiul de lant (chain [ch]). In scheme (patterns) este desenat ca un oval. Inseamna tragerea firului cu croseta prin ochiul in care se gaseste aceasta. Cu ajutorul acestui ochi de lant se face lantul pe baza caruia se va croseta mai departe modelul ales. Cand incepem lucrul, pasii sunt urmatorii: se face o bucla din fir (punctul de intersectie se tine intre degetul mare si cel mijlociu), prin ea se trece croseta, se ia firul pe croseta o data, ceea ce o sa gasiti in carti ca fiind jeteu (yo) si se trage firul prin bucla. In acest moment, nu dati drumul la bucla, pentru ca se va desface, ci mai faceti un ochi de lant (adica mai trageti un jeteu cu croseta). Acum trageti de firul care atarna, practic capatul firului cu care lucram. Gata! Acum faceti cate ochiuri de lant sunt indicate in modelul ales.

Handmade

Piciorusul mic (simple crochet [sc]) este desenat cu un X sau un +. Se trece croseta printr-un ochi de lant, se ia un jeteu, se trage croseta inapoi (mai corect spus, se scoate bucla). Acum aveti 2 bucle pe croseta. Se mai ia un jeteu (atentie, fara a mai trece prin alt ochi) si se scoate prin cele 2 bucle de pe croseta. Acum avem din nou o singura bucla activa, bucla in care se afla croseta.

Handmade

Piciorusul mare/dublu (double crochet [dc]) este desenat ca un T cu o mica bara oblica. Se ia un jeteu pe croseta, se trece croseta prin ochiul de lant, se ia un jeteu. Acum avem 3 bucle pe croseta. Se ia un jeteu si se trece prin primele 2 bucle, apoi se ia din nou un jeteu si se trece prin cele 2 bucle ramase.

HandmadePiciorusul dublu redus (half double crochet [hdc]) este notat cu un T simplu. Se respecta aceleasi etape ca la piciorusul dublu, doar ca se trece jeteul trece direct prin cele 3 bucle formate, si nu prin cite 2.

HandmadePiciorusul triplu ( treble crochet [tc]) este desenat ca un T cu 2 mici bare oblice. Este asemanator piciorusului dublu, doar ca se iau 2 jeteuri inainte de a trece croseta prin ochiul de lant. Mai exact, apsii sunt urmatorii: se iau 2 jeteuri pe croseta (deci avem 3 bucle deja pe ea), se trece croseta prin ochiul de lant, se ia un jeteu si se scoate bucla (acum avem 4 bucle pe croseta), se ia din nou un jeteu si se trece prin primele 2 bucle (au ramas 3 bucle pe croseta), se ia alt jeteu si se trece prin primele 2 bucle (au mai ramas 2 bucle), se ia alt jeteu si se trece prin ulimele 2 bucle ramase.

Piciorusul orb/ Ochi alunecat (slip stitch [sl.st. / ss]) este notat cu un cerc sau un oval negru. Se trece croseta prin ochiul de lant, se ia un jeteu, care se scoate direct prin cele 2 ochiuri. Acest tip de piciorus este folosit la formarea unui inel (asa cum este in imagine) sau la incheierea unui rand atunci cand lucrati in cerc.

Handmade

Speram ca v-a fost de folos si ca am explicat bine. Va uram spor la treaba si sa fiti inspirati/inspirate!

Articol realizat de Madalina Mihalcea

Sursa poze

Articole pe aceeasi tema...

Daca ti-a placut acest articol, aboneaza-te la newsletter aici!

Comentarii

  1. Fetele, salut initiativa voastra, si va multumesc foarte mult. Aveti dreptate in fiecare randulet al acestui articol, ati intuit perfect dificultatile ce pot aparea, si piedicile insurmontabile pe care le are in drum un incepator intr-ale crosetului, cum sunt eu. De fiecare data cand am incercat sa ma apropii de crosetat, modelul mi s-a parut scris nu in engleza, ci in coreeana sau chineza, de exemplu, si-asa, am tot renuntat, again and again. Multumita explicatiilor mestesugite din acest articol, cred ca de aceasta data voi vedea cu ochii un nimicut crosetat chiar de mine!!!! Va multumesc pentru bucuria ce mi-ati facut-o intr-o zi anodina de marti!!!

  2. micaela says:

    Multumim,chiar sunt super explicatiile voastre.

  3. andraserban says:

    eu am invatat sa crosetez singura folosind tutorialele de pe youtube. chiar sunt folositoare. e bine ca acum stiu care e terminologia si in romana. funny :)

  4. Mă bucur că vă sunt de folos explicațiile.
    @ Badea Gabriela: Nu te da bătută!
    @ adraserban: Recunosc că și eu am învățat ma întâi terminologia în engleză și apoi cea în română, pentru că tot singură și de pe net am „furat” îndeletnicirea asta.

  5. Hosu Mihaela says:

    eu am invatat de la bunica mea si tot de la ea am patru carti vechi in care se explica pas cu pas fiecare model,crosetez,brodez,fac lanseta,tricotez nimic nu se compara cu ceea ce iti faci tu.marturisesc ca am carti tot de la ea de broderie,lanseta si tricotat toate de pe vremea raposatului.

  6. Larra says:

    Mie mi se pare ingrozitor de greu si de aceea apreciez foarte mult persoanele care se ocupa cu asa ceva. :)

  7. CT says:

    Foarte frumos explicat, minunat, ceea ce vreau sa intreb este – se poate croseta ssi sarma argintata si ce grosime poate avea.?Multumesc .Am sa vin la targ.

  8. @CT: Eu n-am încercat încă să croșetez sârmă, dar nu văd de ce nu s-ar putea. Am văzut lucrări de acest gen. Cred că sârma trebuie să fie totuși destul de subțire, pentru a se potea îndoi, iar croșeta să fie cel mult numărul 2. Dar asta e ce cred eu. Poate te îndrumă altcineva, mai bine. Eu mă pricep la fire. ;) De asemenea nu cred că mai poți să destrami ce croșetezi, spre exemplu, cum faci cu firele textile, și să folosești aceeași sârmă.

  9. Matei Mircea Bogdan says:

    Felicitari de zile mari cu acest articol, si la cat mai multe:)!

    ai crosetat frumos explicatiile, si…parca dupa ce il citesti iti si vine sa te apuci de crosetat:)

  10. Mulțumesc, Bogdan! ;)

  11. kaaty says:

    foarte bine explicat. as vrea sa va cer acordul de a folosi aceasta informatie pentru a o posta pe blogul meu (cu recunoasterea meritelor, bineinteles). multumesc

  12. elena says:

    Buna! As vrea sa stiu cum se croseteaza o caciula in functie de circumferinta capului si in functie de tipurile de ochiuri folosite. de exemplu pt un bebe de 9luni si sa folosesc piciorusul mic

  13. Ana Marua says:

    Explicatie mai buna decat cea data nici nu se putea. Multumesc mult, mult, sunt foarte bucuroasa de ceea ce am invatat.:-)

  14. verona says:

    buna ziua,
    -ptr.cine doreste am carti-manual cu modele si tehnici de crosetat.

  15. Catana Suzana says:

    Mulțumesc, e foarte educativ, este pe înțelesul tuturor!

home | top